din drumuri

din drumuri lungi mă reîntorc mereu
şi poposesc pe pajişti de lumină
ascult din muzica bătrânului Orfeu,
privind la lumile ce va să vină.

sunt ca legenda ce renaşte mitul,
ca fierul ruginit într-o comoară,
ascund în mine aur şi argintul
şi sap să le găsesc a doua oară…

mă doare orice clipă de tăcere,
am răstignit dorinţele pe cruce,
doar demonul din mine mai petrece
şi dorul ca nebunul ce se duce.

sunt călătorul care-a obosit
de-atâta umblet prin noroi şi tină,
pe pajişti de lumină mi-am găsit
odihna care trebuia să vină.

şi resemnat aştept ca şi Ulise
să plec mereu spre marea aventură
cu tolba plină de nădejdi şi vise
prin viaţă să mai fac ultima tură.

9 iunie 2009