peisaj
râul putrezește, pe alee florile
cântă
se vede panglica palidă a
munților,
frunze, trunchiuri fragile,
ierburi, lună,
plopii aidoma unor spânzurători
duc toate drumurile în infinit,
holderlin însingurat trăiește
cufundat
în tăcere, ploaia dă târcoale pe
cer,
o vară cu ploi aiuritoare,
înfuriată,
oamenii se mișcă rigid ca niște
paiațe,
din plămânii paradisului curge
fericirea,
se prelinge ca mierea pe un
fagure de lumină,
pe care se bat toți oropsiții
lumii,
cad heruvimi cu luciferice
străluciri
care repictează în culori un cer
cenușiu și palid,
nici luna, nici copacul în care
sta plantată, nici plopii cu
foșnetul lor
nu mai au nicio rațiune fără tine
aș vrea să te desprind din ramă
și să-ți ating trupul alb cum e
creta
pârjolită de mare și bătută de
vânt,
te odihnești pe candoarea
nisipului,
potirul obrajilor, desenul
coapselor,
murmură un acord mut, un fel de
bach
în surdină, întinzându-te ca
lentoarea
unei feline cuprinsă de căldurile tropicale,
femeie goală cu frumusețea-ți
trecătoare,
te fixez în eternitate ca rafael
pe pânza memoriei spre a hrăni
rădăcinile vieții viitoare.
joi, 13 iunie 2013
