peisaj

peisaj

râul putrezește, pe alee florile cântă

se vede panglica palidă a munților,

frunze, trunchiuri fragile, ierburi, lună,

plopii aidoma unor spânzurători

duc toate drumurile în infinit,

holderlin însingurat trăiește cufundat

în tăcere, ploaia dă târcoale pe cer,

o vară cu ploi aiuritoare, înfuriată,

oamenii se mișcă rigid ca niște paiațe,

din plămânii paradisului curge fericirea,

se prelinge ca mierea pe un fagure de lumină,

pe care se bat toți oropsiții lumii,

cad heruvimi cu luciferice străluciri

care repictează în culori un cer cenușiu și palid,

nici luna, nici copacul în care

sta plantată, nici plopii cu foșnetul lor

nu mai au nicio rațiune fără tine

aș vrea să te desprind din ramă

și să-ți ating trupul alb cum e creta

pârjolită de mare și bătută de vânt,

te odihnești pe candoarea nisipului,

potirul obrajilor, desenul coapselor,

murmură un acord mut, un fel de bach

în surdină, întinzându-te ca lentoarea

 unei feline cuprinsă de căldurile tropicale,

femeie goală cu frumusețea-ți trecătoare,

te fixez în eternitate ca rafael

pe pânza memoriei spre a hrăni

rădăcinile vieții viitoare.

joi, 13 iunie 2013