dorinta
desculţ, calc pe rouă, prin iarba virgină,
privesc cum demonii nopţilor pier,
mă sui pe spinări de lumină
cu îngerii până la cer.
dimineţi de argint cu platini de raze
îmi străbat din străfunduri spre irisul beat,
aş vrea să mă leagăn aşa in extaze
la rând cu haosul increat.
cu-nvăluiri de viscole sufleteşti pe cărări,
în albul de cristal al soarelui de mai,
rătăcit adesea prin depărtări,
s-ajung cât mai repede-n rai.
pe muzici divine, prin sfere de timp,
să zbor ca o pasăre-paradis fără gai,
s-ajung la zeii cei mari din olimp,
să petrec cu ei în alai…
dionis, flecarul, să-mi fie nănaş,
să bem fericiţi la cupe de vin,
cu el împreună, ferice, ducea-m-aş
La domnul din ceruri divin…
1987
a sosit duminica
a sosit duminica pe nişte roţi ruginite,
noi ne spălăm de păcate şi de funinginea timpului,
ne îmbrăcăm frumos cu nişte halate negre
şi privim pe fereastră la albul zăpezii
care ne fură privirea.
aruncăm toate sentimentele din noi
şi rămânem goi ca nişte amfore antice
cu corpurile noastre eterice
în faţa călăului care are şi el timp de odihnă,
recitând din Biblie Cântarea Cântărilor.
ah, eterne duminici ,pline farmec,
nu-i nimic, vor trece, toate războaiele sufletului
şi vor rămâne pasiunile mici care vor linge
praful din amintiri la o masă cu amurg de coniac.
nu vom mai ucide tigri,vom pândi doar
carnea cuvintelor pe care vom frige-o
şi-o vom arunca-n armoniile astrale.
ce, nu ştiţi că pământul se-nvâteşte pentru toţi,
ce dacă e iarnă şi inorogii zburdă prin codri,
ce dacă un vultur ne dă ocol cu simţul lui,
nu murim, nu murim, strigaţi ,doar ne plimbăm
într-un carusel, nu vă speriaţi,toate drumurile
duc la râul care ne spală moartea
pe terasa înstelată ā Căii Lactee…
a sosit duminica pe nişte roţi ruginite,
bufonul din noi râde ca un arlechin părăsit pe scenă.
doar călăul îşi ascute securea ca să fie gata ā doua zi.
miercuri, 10 februarie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu