sunt călătorul
sunt călătorul care ā obosit
de-atâtea ploi şi viscole-n furtună
şi nu ştiu de ce, Doamne, mi se-adună,
doar mie-n cale, ultimul sosit…
ai fost în noapte călăuză bună
şi am urcat la stele, către Tine,
cărările cereşti mi-au fost străine,
eu coboram în lumea mea nebună.
de-atunci am tot umblat turist hoinar
într-un delung şi vag pelerinaj,
punându-mi viaţa pentru Tine gaj
şi m-ai lăsat să gust acest amar.
acum când rătăcit călătoresc
pe drumul care nu se mai întoarce,
merg înainte, neavând ce face,
uitându-mă cum anii-n urmă cresc.
sătul de plinul vieţii şi uimire,
valul pierdut mă ia pe creasta culmii
şi sunt purtat aşa fără de ştire
spre nefiinţă şi abisul lumii.
2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu