orpheu şi euridice
râuri curg din părul tău,
râuri de platină, râuri de stele şi de lumină,
din glezna ta răsar păduri de tei
din ochii tăi ţâşnesc laseri de dor,
din gura ta, izvoare zdrumicate,
din inimă, un fulger orbitor.
îmi culc obrazul meu pe coasta ta
ca pe un portativ de oase vii,
ascult cum cântă sângele în tine
ca unVivaldi -n prag de primăvară
şi-adorm pe braţul tău înmiresmat
ca ultimul îndrăgostit bărbat.
tu taci şi laşi timpul să treacă
într-un extaz nedesluşit de zei,
deasupra noastră luna nopţii beată,
chiorâş se uită pe furiş la noi,
se rupe totul împrejurul nostru,
cuvintele- au tăcut ca nişte pietre,
murind mereu în aşa vis ferice
ca un orpheu al tău, euridice.
mi-e tema c-o să fugă timpul înapoi,
şi se va pune stavilă-ntre doi
mi-e teama c-o să vină menelaos
şi visul se va prăbuşi în haos...
mi-e teama că ne va-nghiţi uitarea
cum vine valul, pustieşte marea.
mi-e teama de cronos că trece prin noi,
tu stând la o fereastră de tren,
făcându-mi cu mâna un semn de adio,
prelung, străveziu, cu batista în vânt;
am văzut o lacrimă din ochii tăi picurând
şi mi s-a făcut teamă că ne va acoperi uitarea
precum vânturile şi valurile acoperă marea...
15 mai 2011
