în fiecare dimineaţă deschid fereastra
să dau afară umbrele nopţii,
acei zei care se preumblă în veşminte dalbe,
prin amintirile mele reziduale.
fântânile se trezesc din amorţire
cu apa lor pură, spălând năduful din noi,
acel drog stacojiu
care s-a aşezat ca o rugină pe suflete.
ochiul nebuniei ascunde
sub povara luminii solare tot mâlul
care s-a adunat după aluviunile demenţiale
ale unui binefăcător de crime.
uşor trec prin lume licorile somnului
care vin cu vise în care plâng trupuri răstignite
pe la răspântii,
prin troiţele veacurilor cu chipurile scrijelite de vreme.
baroc peste tot cu aer saxonic
în care culorile se mişcă-n ogive,
candori, bătălii, efebi, madone şi sfinţi.
aşa începe cântecul dimineţii ca orice verset
în care se-aude mocnind glasul sângelui.
2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu