IDILĂ

tâmpla mea pe braţul tău,
domnişoară, domnisoară,
e dar de la Dumnezeu;
mai mă-ngăduie o oară
să visez că-s în poveste,
să-mi cadă stelele-n cap
blestemat de cinci neveste.

tâmpla mea pe braţul tău,
căpătâiul de mormânt,
tavăliţi prin iarba verde,
sub al greierilor cânt,
unde nimeni nu ne vede,
duşi de- al dragostei descânt.

tâmpla mea pe braţul tău,
ce iluzie deşartă,
domnisoară, domnişoară,
între dragoste si artă.

eu sunt robul, tu eşti muza,
domnişoara, domnişoară,
luna ne e călauza
şi dragostea ne omoară.

tâmpla mea pe braţul tău,
nu e dragoste curată,
blestemaţi de Dumnezeu
ca să mai greşim o dată.
de greşim a doua oară
nime-n lume nu ne ierte
vom rămâne doi proscrişi,
alungaţi la zid cu pietre.

2010