aştept

aştept

se piedre toamna-n neguri azurii

scuturându-şi frunzele pe spinările munţilor,

apele curg în eternitate,

tăceri halucinante se-aştern peste bizantine icoane

şi doine de demult urcă la munte

odată cu mioriticile mele gânduri.

aştept zăpezile albe care să-mi mângâie privirea

 şi să-mi ungă sufletul cu mirul colindelor.

aştept ca amurgul să se facă silabe, vorbe,verbe, proverbe,

din care să ţes poeme de vis.

aşţept din fereastră să mi se destrame cerurile, cărările, potecile,

şi umbra ta să apară din geana zorilor,

să cobori pe scări de mătase

lăngă căminul meu în care arde dulce focul

când ninge fantastic, doamna mea de dor.

aştept să te adun din amintiri

să fac din tine o regin-a nopţii

cu care să colind palate de mărgean,

s-adorm pe braţul tău plin de miresme

şi să te-alint cu vorbe dulci de catifea.

aştept să te întorci în nevăzutul nopţii

 pe aripile iluziilor ucise, aşa castă, plină de candori

să umbli desculţă prin sufletul meu,

cu părul despletit ca o naiadă lângă care ard stelele...

aştept să-ţi pun la cap pe perna moale

piatra mea de inel cu care să te vrăjesc

şi-apoi pe un armăsar de argint să te fur

şi să fugim, duşi de vânt, într-un pustiu fericit...

aştept fulgii de nea ca-n poveştile lui Hofmman

să intru-n legendă cu tine de mână,

în nunţi de argint, cu muzici divine...

aştept şi mă-ntreb: nu mai vine?

25 noiembrie 2010