speranţa a rămas descumpănită
,,Cum mângâie dulce, alina usor
Speranţa pe toţi muritorii!”
Eminesacu
speranţa a rămas descumpănită,
îi developez imaginile
pentru a vedea ce-o doare,
îmi spune că peste ea s-a surpat istoria,
a ramas deziluzia, pudrată şi colorată
îmbrăcată în veşminte de saltimbanc,
speranţa
e-n moarte clinică,
caut s-o reînviez
să-i spun că toate trec,
trece iubirea, trece viaţa,
de altfel totul este ambiguitate,
ne-am împotmolit în scaunele altora
şi scormonim degeaba prin cuvinte,
surzi auzim rumoarea lumii,
maşinăria ei infernală,
care ne exaltă şi ne înnebuneşte.
iubind dulcele privilegiu al absenţei,
ne afundăm în neant.
eu îi spun că atâta timp
cât e soare pe pământ,
lumina lui ne va mântui.
vine seara care pare de mătase
şi tu, speranţă, trasă de bărbie,
începi să mă mângâi
şi să-mi spui
că vântul care bate
spulberă norii de pe cer
şi-apare luna, frumoasa lună,
care ne aminteşte că odată
ne plimbam amândoi
de mână
prin parcul singurătăţii.
22 noiembrie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu