ger

ger

În goluri hăituite rău de ger,

Când soarele încearcă să renască,

Azurul se desprinde de pe cer

Într-o hlamndă albă-mpărătească.

Pe-albastra marmoră cu umeri goi

Gerul şi-a pus sărutul lui de taină,

Venit din depărtări ca un strigoi

Îmbracă totu-ntr-o geroasă haină.

Călcând pe lespezi de tăcere rece,

Natura -i îmbrăcată-n promoroacă,

Doar timpul singur prin clepsidră trece

Făcând  din vreme o eternă joacă.

Ca nişte străverzii aripi de flutur

Se aşează flori de gheaţă peste geamuri,

Din pomi polenuri de polei se scutur

Şi tremură zăpada peste ramuri.

Şi viscole se prăvălesc pe stânci,

Dărâmă-n mine poarta după poartă,

Şi-mi răscolesc din visurile-adânci

O amintire care doarme moartă.

12 decembrie 2010