la început a fost cuvântul
Cum tace totu-n mine ca pământul
Crescut în secetă, uitat de ploi,
Mi-e lacrima durere, doar cuvântul
Se-ntoarce, proorocul, către voi.
Cuvântul care circulă prin vreme,
Născut din rune vechi, din mare har,
Va dăinui încoronat de steme,
Necunoscând durere şi hotar.
Doar Heraclit a spus că totul trece,
Numai cuvântul biblic este zeu,
Noi, oamenii, suntem văpaie rece,
Altoiul pur din dar de Dumnezeu.
La început de lume-a fost cuvântul,
Şi noi, copiii lui făr’ de noroc,
Noi, care-am populat deja pământul,
Într-un săgalnic şi dramatic joc.
Născuţi din lutul greu, matern,
Cântăm prin cetini lumii mai departe
În scurta fulgerare a zborului etern
Cântec duios al vieţii după moarte.
14 decembrie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu