iubito

Iubito,

Curge vinul în pocaluri

La prag de sărbătoare,

Se-aud colindători cântând

Şi lipsa ta mă doare.

Te-aştept la masa de Crăciun

În rochie de mireasă,

Ce mare sărbătoare-ar fi

Să vii la mine-n casă.

Să ne-amintim de tot ce-a fost,

Ce alb frumos, cum ninge,

De vise spulberate-n vânt,

Iubito, nu mai plânge!

Ocean de timp s-a prăbusit

Peste povestea noastră,

Degeaba-ncerc să te mai nasc

Prin ochiuri de fereastră.

Degeaba mai visez deştept

Ca tu să-mi fii mireasă,

Aud colindători la geam...

Şi-aştept să-mi intri-n casă.

9 decembrie 2010

ger

ger

În goluri hăituite rău de ger,

Când soarele încearcă să renască,

Azurul se desprinde de pe cer

Într-o hlamndă albă-mpărătească.

Pe-albastra marmoră cu umeri goi

Gerul şi-a pus sărutul lui de taină,

Venit din depărtări ca un strigoi

Îmbracă totu-ntr-o geroasă haină.

Călcând pe lespezi de tăcere rece,

Natura -i îmbrăcată-n promoroacă,

Doar timpul singur prin clepsidră trece

Făcând  din vreme o eternă joacă.

Ca nişte străverzii aripi de flutur

Se aşează flori de gheaţă peste geamuri,

Din pomi polenuri de polei se scutur

Şi tremură zăpada peste ramuri.

Şi viscole se prăvălesc pe stânci,

Dărâmă-n mine poarta după poartă,

Şi-mi răscolesc din visurile-adânci

O amintire care doarme moartă.

12 decembrie 2010

la început a fost cuvântul

la început a fost cuvântul

Cum tace totu-n mine ca pământul

Crescut  în secetă, uitat de ploi,

Mi-e lacrima durere, doar cuvântul

Se-ntoarce, proorocul, către voi.

Cuvântul care circulă prin vreme,

Născut din rune vechi, din mare har,

Va dăinui încoronat de steme,

Necunoscând durere şi hotar.

Doar Heraclit a spus că totul trece,

Numai cuvântul biblic este zeu,

Noi, oamenii, suntem văpaie rece,

Altoiul pur din dar de Dumnezeu.

La început de lume-a fost cuvântul,

Şi noi, copiii lui făr’ de noroc,

Noi, care-am populat deja pământul,

Într-un săgalnic şi dramatic joc.

Născuţi din lutul greu, matern,

Cântăm prin cetini lumii mai departe

În scurta fulgerare a zborului etern

Cântec duios al vieţii după moarte.

14 decembrie 2010

zăpada

zăpadă

ce trist balsam

 a venit peste noi

cu polenuri de gheaţă,

 umile,

ostoind tot frigul

 din oase

în cea mai albă din zile.

un flaut parcă

 trece prin trup

cu amintiri duioase

după o coapsă vergină

de lună

cu sânii –n angoase.

 stihii nefaste

din răsărit

luminează

 zăpezile caste,

cerul,

 un candelabru

aprins,

în zodii nefaste.

16 decembrie 2010

moş crăciun

moş Crăciun

ţinut frumos

cu praf de stele,

învârtejit

în rotiri de inele,

corole albe,

pe scoarţe şi ii,

tu, moş crăciun,

de unde vii,

în sănii-salbe?

în grădină,

parcă-i un mit,

totul tivit

cu stele –lumină.

drum către cer,

alb în eter,

aurorelor pară

pe umeri de ţară.

vin craii

 cu steaua

şi scârţâie

 neaua

se naşte un prunc

în chinuri amare,

păstor peste lumi,

pe-a vieţii cărare...

joi, 16 decembrie 2010

melancholia

melancholia

sălăşluiesc în mine tot mai străine timpuri

de parc-aş fi din alte lumi născut,

nu-mi pasă cum trec anii, zile şi anotimpri

ca un soldat învins eu m-am  întors pe scut.

în lumea asta mare ce-atâta se frământă

stă cineva la pândă şi-o zbuciumă din greu

dar nu-mi mai dă frisoane şi nu mă înspăimântă,

de la adam şi eva aşa a fost mereu.

ştiu sigur că odată cu toţi vom fi pământ

şi gândul ăsta straniu adesea mă-înfioară,

de-i lungă sau e scurtă calea spre un mormânt,

rămâne-vom ţărână într-o pustie ţară.

mi-e dor de-nţelepciunea, cea din bătrâni, adâncă,

cheia pe care nimeni n-a reuşit s-o fure,

şi nimeni nu cunoaşte  secretul vieţii încă

nici buddsa-sakya-muni cu legile lui dure.

căci nimeni nu cuprinde c-o viaţă veşnicia,

neodihnită încă, clipind în ochi de ceas,

pe noi ne paşte dorul şi crud, vremelnicia,

cu zâmbetu-i himeric în tot ce ne-a rămas...

17 decembrie 2010

din rune, doina, te-ai născut, din patimi...

. din rune, doină, te-ai născut, din patimi…

din rune, doină, te-ai năsut, din patimi,

 delir de suflet îngropat în inimi,

prin codri dragi haiducii te-au cântat,

la plug ţăranii te-au avut tovarăş.

din vrăji născută şi apocalipse,

prin cerul vremii, pe la stâni, pe plai,

tu ai adus în inimi bucuria

ciobanului pe gurile de rai.

ai alungat durerea dintre strechi

pe frunze şi pe ţâţe de viori,

pe fluiere de soc şi cobze vechi

sau pe tilinci din aripi de cocori.

te-au nins dureri în ierni de suferinţă,

prin tinde afumate de biserici

şi te-a păscut o singura dorinţă

să mângâi suflete şi să le fereci.

din amănar şi iasc-ai făcut foc,

din dor tu ai făcut melancolia

şi din nimic tu ai făcut noroc

şi ţi-a-nflorit din lacrimi toată glia.

te-au frământat femeile-n copaie,

de sărbători la hore te-au jucat,

purtănd nepoţii pe genunchi tataie,

întâia oară lor mi te-a cântat.

te-a luat românul şi te-a pus la masă,

şi-n jocuri te-a-nvârtit ca pe-o fecioară

apoi te-a-nchis de dragul tău în casă

s-a logodit cu tine-ntâia oară.

28 noiembrie 2010