Lui EMINESCU
de undeva, din dosul ochilor ne priveşte mereu Eminescu,
noi, care ne-am născut sub zodia lui, îl avem mereu
în suflet, în inimă,
ne priveşte de dincolo de cer, din codrii lui,
de lângă lacul lui cel cu nuferi,
de lângă teii lui, Luceafăr peste norii răsfrânţi,
ce-şi varsă prinosul dragostei asupra sufletelor noastre,
armonie de glasuri duioase, voluptoase, torturante,
furtunoase, bete, pline de nebunie,
ale tuturor poemelor de iubire de la începutul lumii,
El, Poetul, întrupat în Luceafăr, în steaua lui Venus,
din Empireul său ne trimite neaşteptate acorduri
din eternul său, nesfârşitul Cânt al Iubirii,
el a rupt orizontul în două, a despărţit ziua de noapte,
cu ochii lui mari a privit ţara dincolo de hotare,
prin nocturna cavalcadă a lui Arald,
văzând o Dacie Mare,
amestecând in apele mării turle, chipuri de voivozi,
palate de gheaţă, în care salăşluia Decebal cu Zalmoxe
veghind asupra poporul lor.
dragostea lui este cât muntii arşi de astre pe crestele lor sure,
chipul lui de femeie are inefabilul plin de frumuseţe al
Zânei din Carpaţi, cu părul blond si braţele diafane
care a fost întruchipat în Melancolie,
acel dor românesc care l-a măcinat pâna la moarte.
Profet dezamăgit, el a luat tot neamul în spinare,
urcând Golgota spre fericite iluzii visate de neamul nostru
şi aruncând un giulgiu de jale peste cerul patriei noastre.
cei ce nu credeţi a muri vreodată,
căutaţi-l pe Domnul Eminescu în sertarul
cel mai drag al sufletului vostru şi veţi găsi multe răspunsuri
asupra vieţii şi asupra morţii,
El e Voivodul Sufletului Românesc.
7 decembrie 2010
