stranii doruri

stranii doruri

stranii doruri dorm în suflet

ca-ntr-o urnă funerară,

şi le ţin aşa pitite

până pe la primăvară.

atunci dorurile mele,

cer veşmânt spre alte zări

şi le dau drumul să zboare

pe tăcutele cărări.

ca şi paseri călătoare

ele zboară spre apus,

printre razele de soare

unde mândra mi s-a dus.

24 septembrie 2010

nu deştepta din somn tăcerea

nu deştepta din somn tăcerea

nu deştepta din somn tăcerea,

coboară-ncet ca-ntr-un cavou,

ascunde-ţi, doamnă, tu,durerea

şi n-o purta ca pe-un erou.

aproape aş vrea să nu te ştiu,

să te presimt ca pe-un parfum,

să te cunosc de timpuriu,

prin ceaţa timpului, prin fum.

în sufletul tău, orişicum,

am locuit foarte puţin

şi nu ştiu cât şi nu ştiu cum

şi de ce calea ţi-o aţin.

lasă tăcerea să se stingă,

în amintiri păşeşte-ncet

singurătatea să ne-nvingă,

în cântecul de menuet.

niciun cuvânt, te rog, nu spune,

căci de-ai vorbi, eu nu aud,

soarta a vrut să se răzbune

pe un destin aşa de crud.

23 septembrie 2010

nava

nava

nava-n derivă pe mare

în zarea albastră de brumă,

spre ţărmuri străine ne-ndrumă

tăindu-şi stingheră cărare.

o bate şi-o şuieră vântul

şi geme şi-ndoaie catargul,

e-un urlet sinistru tot largul

şi ea-şi urmează avântul.

pierdută pe valuri de-azur,

se zbate să iasă la mal

şi dă la o parte val după val,

şi totuu-i potrivnic în jur.

cerul cernit o-ncunună,

şi marea –n vârtejuri de val,

ea n-are odihnă-n furtună,

şi cere cărare spre mal...

o navă asemeni şi noi

şi viaţa e marea cea mare

îşi taie prin valuri cărare,

prin vânturi, furtună si ploi.

23 septembrie 2010

preludiu de toamnă

preludiu de toamă

este toamnă iar acum,

cerul s-a-ncărcat cu fum,

la margine de drum speriat

şi soarele s-a spânzurat.

noaptea-n zdrenţe stă pe ramuri,

vântul bate trist în geamuri,

cu trena încâlcită-n spini

se plimba toamna prin grădini.

pe braţ cu coşul darnic stând,

aduce daruri  tot trecând

prin pieţe , magazine, târguri

sfidând tristeţea din amurguri.

în giulgiul zâmbetului ei,

 sclipesc doar câteva scântei,

frumoase clipe de iubiri

ce nu sunt decât amintiri.

sentimentalele suspine

nu mai au farmec pentru mine,

pe luciul boltei boreale

zboară doar paserile- astrale.

şi-n zborul lor doar clipele

scuturându-şi aripele

şi timpul care ne-a mintit

trec vaşnice spre asfintit.

acuma fulgerul s-a frânt,

doar al tristeţii toamnei cânt,

şi-un soare blând cu raze reci,

îţi ies în cale pe poteci...

tăcerile de prin unghere

sunt singurele la veghere

şi cad în sufletul meu greu

ca norul peste curcubeu.

ca prometeu legat de stâncă,

cu rana-n suflete adâncă,

un vultur hrăpăreţ mă roade,

şi veşnicia-n mine scade.

voi rătăci sub alte zodii,

păzit de ierburi si de rodii,

voi lăsa ziua cea de azi

pribegilor păstori nomazi.

15 septembrie 2010

mamă

mamă

mamă, mamă, un-te-ai dus,

tot te cat acolo sus,

de-ai fi-n cer steaua cea lină,

te-aş vedea după lumină,

de-ai fi steaua căzătoare

te-aş căuta prin izvoare,

de-ai fi luceafăr de seară,

mi-ai face ochii povară,

tot uitându-mă pe sus,

unde dumnezeu te-a pus.

fericită totuşi eşti

printre îngerii cereşti ,

stelele ştiu să te cheme,

făcându-ţi viaţa poeme,

doamne sfinte, cerule,

sfinte, înţeleptule,

fă-o ca s-ajungă-n rai,

grijă tu de ea să ai,

fă-o ca să nemurească

în hlamindă-mpărătească,

s-o găsesc în ape-adânci

izvorâte dintre stânci,

fă-o iar din nou ce-a fost,

să aibă şi ea un rost,

când se-nchina ca să se  culce,

 cu glasul ei atât de dulce,

glasul ei, cântec  de bucium,

codri-n plânset şi în zbucium,

toamnele-melancolii,

mângâierea de copii,

plângă-i urma, plângă-i pasul

că atâta i-a fost masul,

luna nopţilor senine

s-o vegheze în suspine,

îngerii fie-i aproape,

somnul legănat de ape...

15 septembrie 2010

Proorocire

proorocire

nori  suri se pieptenă pe cerul nopţii,

sosit-a iară dulce anotimp,

chircit  pe-un braţ de frunze moarte

eu sunt armura întinsă peste timp.

tot număr toamnele an după an,

 o oară bate undeva din limbă,

şi toate mi se par căzute-n van

şi toate mi se par că se preschimbă.

în jurul meu sunt sori iconoclaşti,

pierduţi prin universul plin  de stele,

şi mă întreb dacă să te mai naşti,

în lumile străine şi rebele.

nu sunt un pesimist de felul meu,

dar văd în lume răul că se-ntinde

căci lumea nu mai are dumnezeu,

                                      o stoarce răul şi-o cuprinde.

                                                de mii de ani pământul ne tot naşte

                                               de mii de ani sperăm în tot mai bine

                                            de mii de ani durerea ne tot paşte,

                                        sub graţia puterilor divine...

cântec

cântec

foaie verde trei lămâi,

de ce , mândro, nu rămâi,

să-ţi pun zarea căpătâi,

cu iubirea cea dintâi,

să te sărut, să te mângâi.

să-ţi sorb din ochi culoarea lor

si merele obrajilor

şi vraja  dulce-a buzelor

şi rodiile ţâţelor,

să fur pe veci savoarea lor...

să joc norocul tău pe cer

şi-apoi frumos în iad să pier.

şi foaie verde măr rotat,

de ce, mândro, m-ai blestemat

să tot te caut în zadar

ca să te joc din nou la zar?

să fii ispită şi noroc

într-un şăgalnic tragic joc.

şi foaie verde de-un dudău,

nu mă vorbi, mândro, de rău,

că ţi-am fost dor când tu plângeai

şi-ţi voi fi pavăză în rai

şi ţi-am mai fost si altceva

când nimeni nu te mai iubea.

şi foaie verde de stejar,

te caut, mândro, în zadar,

tu te-ai ascuns pe veci în flori,

ca să-mi dai mie iar fiori

şi te-ai ascuns, mândro, -ntr-o stea

să fii pe veci averea mea.

2007