proorocire
nori suri se pieptenă pe cerul nopţii,
sosit-a iară dulce anotimp,
chircit pe-un braţ de frunze moarte
eu sunt armura întinsă peste timp.
tot număr toamnele an după an,
o oară bate undeva din limbă,
şi toate mi se par căzute-n van
şi toate mi se par că se preschimbă.
în jurul meu sunt sori iconoclaşti,
pierduţi prin universul plin de stele,
şi mă întreb dacă să te mai naşti,
în lumile străine şi rebele.
nu sunt un pesimist de felul meu,
dar văd în lume răul că se-ntinde
căci lumea nu mai are dumnezeu,
o stoarce răul şi-o cuprinde.
de mii de ani pământul ne tot naşte
de mii de ani sperăm în tot mai bine
de mii de ani durerea ne tot paşte,
sub graţia puterilor divine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu