omule

omule

aruncă gândurile ca pe-un lest mizer

nu te lăsa cuprins de întristare,

căci pân-la urmă toţi avem un Cer

sub care cerem picul de-ndurare.

în piatră eşti ca visul într-o floare,

în iarbă eşti făptura ce ne paşte,

în cântec eşti doar dor şi alinare

şi-n amintiri figura ce renaşte.

ai rădăcin-adâncă într-un trunchi,

şi braţele întinse pân-la cer,

să nu cazi niciodată în genunchi

sub tirania relelor ce pier.

trăieşte cu planeta ce roteşte

a lumii viaţă dată de destin,

ai raiul pe pământ şi-mpărăteşte

participă la marele festin.

căci viaţa-i foamea de esenţe

ce n-are-n ea nimic pietrificat,

şi cântă-n prelungitele cadenţe

aria dulce-a marelui păcat.

priveşte cerurile tot mai mari

şi crezi în viitoarea devenire

căci omul are ochi vizionari,

alţi timpi în calendare şi în fire.

27 septembrie 2010