meditaţie

meditaţie

în mine este o răscruce a lumii în care locuieşte

umbra tristeţilor întregului neam,

toate luminişurile din colţul inimii sunt şubrede

şi eu le golesc şi mă epuizez ca nesus,

noaptea împingându-mă spre ochiul fântânii

în care voi sălăşlui dincolo de lumea noastră.

orice astru în adâncuri zace în cuibul pietrei tăcute,

acolo poţi măsura spaţiul cu privirea ochiului de nebun

şi acidele mizerii care au circulat nevrotic prin inimile noastre,

acolo poţi visa la infinitele schimbări

 care ar fi putut să se facă şi nu s-au făcut,

acolo putem juca toate tragediile pe care nu le-am jucat

de mână cu eschil, sofocle şi euripide,

acolo desfacem în flash întunecatul orgoliu al omenirii

şi împrumutăm măşti de măscărici tuturor borfaşilor,

chiar dacă se lasă cortina grea

şi izolează locul incendiat de inimă,

totuşi bântuie căldura şi praful aurit al speranţei.

cenuşa trecutului dă frâu imaginaţiei să zburde

prin timpul care declamă, delirant, înfiorat de destin:

,,existăm!”

existăm şi nu suntem nişte marionete

 fără mâini, picioare, creier şi ochi,

viaţa noastră cade în cavalcade de culori diferite

şi doreşte să-şi înalţe adevăratul chip

spre oaze de fericire cântate psalmodic în biblii de fericire.

imprudente măşti ce suntem, n-am învăţăt

rolul din drama existenţei eterne

şi n-am văzut că timpul zgârie cortina şi-o şubrezeşte

şi sufleorul nostru, în cuşca lui, nu ne-a spus la timp

încotro s-o luăm, spre ce iluzii să ne îndreptăm...

24 octombrie 2010