nava
nava-n derivă pe mare
în zarea albastră de brumă,
spre ţărmuri străine ne-ndrumă
tăindu-şi stingheră cărare.
o bate şi-o şuieră vântul
şi geme şi-ndoaie catargul,
e-un urlet sinistru tot largul
şi ea-şi urmează avântul.
pierdută pe valuri de-azur,
se zbate să iasă la mal
şi dă la o parte val după val,
şi totuu-i potrivnic în jur.
cerul cernit o-ncunună,
şi marea –n vârtejuri de val,
ea n-are odihnă-n furtună,
şi cere cărare spre mal...
o navă asemeni şi noi
şi viaţa e marea cea mare
îşi taie prin valuri cărare,
prin vânturi, furtună si ploi.
23 septembrie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu